luni, iulie 04, 2005

Steamboy

Steamboy anidb

Introducere

Daca este un lucru la care creatorii de animeuri sunt foarte slabi de obicei, este alegerea titlului. Daca in japoneza unele (si repet, UNELE) titluri suna bine, atunci cand japonezii se decid sa puna titlul in engleza direct, pentru "coolness", lucrurile se duc la vale. Steamboy. Daca nu as fi auzit lucruri marete despre regizorul acestui film, nu m-as fi apropiat de el. Dar, titlul este foarte inselator, dupa cum veti vedea in continuare.

Subiect

Steamboy este, in principiu, un reprezentant al genului steampunk. Ok, nu sunt convins ca acest gen exista sau ca este ce cred eu ca este, asa ca va voi explica. Este vorba de o lume in care tehnologia s-a dezvoltat foarte mult... doar ca nu au descoperit niciodata electricitatea. Nu ma intelegeti gresit, filmul se petrece prin 1866, doar ca autorii presupun o dezvoltare a tehnologiei cu aburi mult peste nivelul real.

Ei bine, in aceasta lume ne vor fi prezentate aventurile unui baiat, pe numele lui Ray, un mic geniu in domeniul tehnologiei. Nici nu-i de mirare, avand in vedere ca si bunicul lui si tatal lui sunt la fel de priceputi. Ray nu este insa cu ei, pentru ca cei doi lucreaza, in secret in America, la ceva extraordinar. Insa lucrurile se complica acolo si, in scurt timp, Ray se trezeste posesorul rezultatului muncii lor, dorit de o gramada de organizatii in acelasi timp.

Grafica

Absolut superba. Chiar daca nu ar avea alte puncte pozitive, acest film ar merita vazut pentru grafica. In general foarte bine realizata, exceleaza in doua categorii: la efecte speciale si la reprezentarea masinariilor din film. Si, sa recunoastem, ambele elemente sunt prezente din belsug. Imaginile din review nu prind cu adevarat frumusetea graficii pentru ca, pe de-o parte, e greu de surprins fix, si pe de alta, am vrut sa nu va "spoilez" nimic :).

Daca prima parte a filmului este mai... "cuminte" cu efectele speciale si scenele uimitoare, va spun ca a doua parte o sa o va lase cu gura cascata. Nu numai grafica e de vina pentru asta, dar face mult.

Personajele sunt desenate interesant, detaliat. Parul unui anumit personaj este un pic... exagerat, nu va spun cine, ar fi spoiler, dar va veti da seama ce vreau sa zic. Scarlett, singura fata importanta din serial, nu e desenata atat de "cute" cum se obisnuieste in anime-uri, dar asta nu face decat sa mareasca sentimentul de realism obiectiv care face acest anime atat de interesant. Dar sa nu anticipam.

Realizatorii imbina grafica pe calculator cu animatia clasica, ca multe animeuri recente. Spre deosebire de acestea, as zice ca o fac intr-un mod mult mai transparent. Discrepantele intre elementele animate pe cele doua sisteme sunt mici, iar, in unele scene, chiar inexistente.

Sunet

Aici, ca si in celelalte domenii, sentimentul de calitate este atot-prezent. Vocile actorilor sunt convingatoare, puternice, bine-jucate si diverse. Nici efectele sonore nu sunt mai prejos, in special in domeniul in care era cel mai mult necesar: in domeniul tehnologic. Fiecare biela-manivela, fiecare rotita, fiecare abur care rasufla printr-o valva, se aud perfect.

Dar si mai impresionanta este muzica. Muzica este realizata in intregime cu o orchestra reala (ah, cata diferenta fata de muzica sintetizata pe calculator a majoritatii animeurilor) si sunt dispus sa afirm ca este una dintre cele mai inalt calitative pe care le-am ascultat. Intotdeauna am afirmat ca Miyazaki (prin Joe Hisaishi) produce filme cu o muzica exceptionala, dar aceasta intrece, cred, majoritatea filmelor lui Miyazaki, apropiindu-se de nivelul muzicii din productii gen Star Wars 3.

Stilul muzical este exceptional de potrivit atmosferei, cu multe viori si instrumente clasice. Dupa cum dovedesc de multe ori, compozitorii pot crea bucati foarte foarte interesante. Cu toate acestea, muzica nu fura niciodata atentia de la actiune, ci doar o completeaza - exact cum trebuie. Sincer, am observat cu adevarat cat de buna este muzica abia la a doua vizionare, cand am putut sa fiu atent si la altceva in afara de ce se intampla pe ecran.

Analiza

Filmul incepe promitator, din multe puncte de vedere, si continua in ritm sustinut pana la sfarsit. Primul lucru care te atrage este lumea deosebit de convingatoare. Anglia de-acum doua secole, tehnologia cu aburi prezenta peste tot... Totul e detaliat, frumos, studiat.

Apoi, incepe actiunea. Steamboy este plin de actiune - de la inceput pana la sfarsit. Actiune care este intotdeauna spectaculoasa, bine realizata, intensa. Urmariri, curse, lupte de la scara personala la scara militara, situatii limita, zboruri, toate sunt foarte bine integrate povestii, si foarte bine realizate.

Povestea... vine doar pe locul trei. Nu e deloc rea, are elemente originale pe ici pe colo. Doar ca, fascinatia principala vine din settingul generat de ea. In special tehnologic. Sentimentul de uimire nu vine atat din ce se intampla ci din senzatia ca acel lucru s-ar putea/s-ar fi putut intampla.

De fapt, acest lucru vine din sentimentul de realism pe care il da filmul. Plasat in epoca de varf a tehnologiei cu abur, filmul iti da senzatia ca, daca cercetarea umana ar fi urmat calea aburului si nu calea electricitatii, toate masinile fantastice din film ar fi fost realitate. Acest realism "virtual" adauga multa valoare filmului, si il aseamana cu Matrix.

Voi indrazni sa aseman Steamboy cu Matrix. Se aseamana in foarte multe privinte, desi sunt foarte diferite. Sentimentul de realism posibil ("asta ar putea sa fie asa"), cantitatea si spectaculozitatea actiunii, stilul settingului, modul in care apare si influenteaza povestea de dragoste actiunea, si multe altele. Bineinteles, totul este complet diferit - dar calitativ similar. Si mai departe, as indrazni sa spun ca este aproape la fel de bun ca Matrix. Pacat ca titlul "The Matrix" este infinit superior lui "Steamboy".

Concluzii

In primul rand, m-a facut sa gandesc mult ce nota as putea sa-i dau. Pe de-o parte, merita foarte mult, dar, de cand scriu aceste review-uri am inceput sa cred ca este mai sigur sa nu dau 10 - intotdeauna ar putea sa apara ceva mai bun. Pe de alta parte, Howl's Moving Castle are 10. Ca Howl's are o nota putin cam mare... stiu. Era primul review si inca nu imi dezvoltasem "spiritul critic" suficient. Dar Steamboy este, fara indoiala, mai bun ca Howl's Moving Castle. (Tineti minte ca asta vine din partea unui om care este mare fan Ghibli). Deci... 10.

Dintre toate anime-urile la care am facut review pana acum, pe acesta vi-l recomand cel mai mult, fara indoiala. Indiferent ce gen de filme preferati. Dedicati-i 2 ore. Nu veti regreta.


Nota: 10/10
Recomandat: absolut tuturor, indiferent ce gen de animeuri preferati.

Niciun comentariu: