Gungrave

Gungrave anidb

Introducere
"- Sefu', ma duc si eu sa iau o Cola.
- Stai aici si taci. Ai grija sa ii omori cat mai artistic, ca sa le dam o lectie celorlalti. Nu trebuiau sa se puna cu Mafia."

>:) Pentru cei care ati savurat seria The Godfather, iata ca si japonezii s-au gandit la un moment dat sa ne ofere ceva pe placul nostru. Mafia e mai infloritoare ca niciodata, acum invarte bani in toate domeniile si are oameni plasati peste tot, si culmea... toata lumea vede cu ochi buni organizatia. Cel putin cei care se afla sub protectia ei, si nu au legatura cu afacerile ilicite. Oameni simpli, care nici nu banuiesc cat de departe se intind bratele de influenta ale Organizatiei, sau tehnologiile moderne de care dispune. Pentru a vedea despre ce e vorba intr-o serie care l-ar face pe Clint Eastwood sa moara de ciuda, cititi in continuare...

Poveste
Mafia, sub denumirea comerciala Millenniom, este cea mai infloritoare organizatie, deoarece membrii ei se gasesc oriunde in tara, si tot ce trebuie sa faca pentru a beneficia de protectie este sa respecte regulile: sa nu tradezi niciodata. Cu astfel de idei simple, de a infiinta un grup de oameni pentru a-si proteja familia, mai apoi prietenii, si in cele din urma cunoscutii, Big Daddy :P a infiintat aceasta organizatie, care a crescut in deceniile ce au urmat. In momentul actual, Mafia are un numar foarte mare de membri, care lucreaza in diverse domenii ce aduc bani organizatiei.

Si cum acolo unde e fum, trebuie sa fie si foc, exista in anexele Mafiei si o trupa speciala de oameni care se ocupa de protectia tuturor celor ce sunt apropiati lui Big Daddy, si care au si grija de treburile companiei. Ei sunt asasini de elita, dar nu actioneaza decat cu ordine de *sus* si doar pentru a asigura bunul mers al afacerilor. Lantul de comanda se extinde astfel si pana la cei mai mici intreprinzatori, cum ar fi agentii caselor de pariuri, sau vanzatorul de flori din colt. Desi membri invizibili, ei sunt patura societatii, si fac si ei parte din Mafie. Iar cum de ei nu are nimeni timp sa se ocupe, sunt nevoiti sa recurga la ajutorul micilor gasti de cartier, alcatuite din baieti care isi duc existenta furand, batandu-se cu grupari rivale, si facand mici slujbe pentru acesti agenti.

Si aici ii gasim pe eroii nostri, Harry MacDowel si Brandon Heat, care, impreuna cu inca 3 amici, au *grija* de cartierul lor. Problemele incep sa apara atunci cand ei iau contact prea mult cu lumea interlopa, moment in care au de facut o alegere ce le va schimba viata pentru totdeauna: se decid sa intre in Mafie, si sa ajunga cat mai sus, promovand pe scara de conducere. Asadar, incepe un nou capitol in viata lor, Harry incercand sa-si consolideze pozitia, si avandu-l ca ajutor (si asasin) pe Brandon, iar numele lor vor ajunge in curand legendare.

Personaje

Bradon Heat
Brandon este un tip foarte dragut si sensibil, dar care are o problema cu vorbitul: desi reactioneaza la ce spune lumea din jurul sau, nu se exprima decat foarte rar verbal. E genul de tip care vorbeste mai mult cu ochii... si cu pumnul. In mica lor gasca, Brandon e cel mai puternic, si se antreneaza zi de zi. Asta pentru ca nu vrea sa isi dezamageasca prietenii la nevoie, si tine foarte mult la prietenia sa cu ceilalti.
Ajunge sa o cunoasca pe Maria, si ea va ramane pentru totdeauna fata visurilor sale, si una din putinele persoane care il mai inteleg, inafara de Harry.

Harry MacDowel
Harry e tipul cel mai carismatic din banda lor de batausi. El e cel ce insufleteste pe toata lumea, chiar si dupa o bataie crunta in care toti au incasat-o urat. Tot el e si cel mai ambitios dintre toti, iar cand se iveste oportunitatea, este foarte entuziasmat sa lucreze pentru Mafie si sa devina mai puternic in cadrul organizatiei. Cu toate ca poate crea impresia de tip naiv, el e foarte abil si inca de la inceput isi aduna oameni de incredere in jurul sau -> iar cu Brandon ca asistent personal, si om incredintat cu securitatea si protectia, nimeni nu va indrazni sa se mai atinga de el.

Maria si Mika
Ea este fata de care se indragosteste Brandon, care se dovedeste a fi un romantic incurabil, dar care nu e in stare sa spuna nimic. Maria va avea si ea legaturi puternice cu organizatia, iar cand fiica ei -> Mika, ajunge sa fie urmarita de mafioti, singurul om care o poate ajuta si in care poate avea incredere, desi nu s-au mai vazut de ani buni, este Brandon. Asadar, Mika ajunge sa cunoasca pe misteriosul personaj dintr-o poza din tineretea mamei sale, dar nu e chiar ceea la ce se astepta, ci ceva cu totul mai mult...

Grafica
Grafica lasa cateodata de dorit, dar sunt si momente in care e superba. De cele mai multe ori, insa, mi-a lasat impresia ca este fada. Atmosfera este de cele mai multe ori sumbra, si asta pentru ca sunt foarte multe umbre, culorile cele mai des intalnite sunt intunecate, iar mafiotii, cu exceptia lui Harry, raspandesc mereu in jurul lor o *aura* de intunecime... si nu e vorba doar de costumul lor negru, impecabil si cu cravata.

Motivul pentru care nu se folosesc decat rar culori vii este ca sentimentul major de pe parcursul seriei este regretul sau ura. Veti vedea insa scene superbe cu asfintituri, sau in miezul zilei, cand personajele se duc sa pescuiasca la marginea unui lac montan. Personal, imi plac scenele in care este mult fum, si cea din primul episod, cu zapada. Nu am mai vazut de mult zapada care sa arate atat de bine pe fundal - si da... scena respectiva arata mult prea similar cu cea din Blade 2, numai ca fara luminile UV :P, si pe anotimp de iarna.

Personajele arata destul de bine desenate, in special Harry, pentru ca el e centrul atentiei - e un personaj foarte carismatic. Nici macar Mika nu arata atat de bine ca Harry, desi la ea e un inceput de femeie fatala - recunosc ca arata destul de bine jacheta rosie asortata cu pantaloni stramti de culoare neagra - desi lui Armitage i-ar sta mai bine :P Ma enerveaza putin faptul ca Brandon isi va schimba infatisarea dupa ce incepe sa lucreze pentru Mafie - da, devine un *pachet de muschi* si ma mir cum de nu se incurca in costum la scoaterea pistolului, dar nu asta e problema, ci ochelarii. Cu ei arata mult mai glacial decat inainte... dar daca asa e povestea, a fost un pas necesar.

Le dau nota 10 la designul armelor, pentru ca pur si simplu arata bine. Iar figurile pe care le face Brandon cu pistoalele sale de calibru mai mare ca o pusca sunt mortale (si la figurat). Parca e un personaj desprins din imaginatia heavy metal - si e pacat de coloana sonora care lipseste cu desavarsire, pentru ca s-ar fi asortat cu grafica in acele momente. Desi anul de productie e 2003-2004, grafica nu este la nivelul altor serii din acea perioada. Dar chiar si asa, mi-a placut izul post-apocaliptic prezent prin unele scene, si care dupa parerea mea nu poate fi redat perfect decat intr-un stil old-school de desenare :P

Sunet
Aici lucrurile nu stau chiar atat de roz, pentru ca foarte rare sunt momentele cand veti avea parte de coloana sonora. Armele suna foarte dramatic - se aud distinct cum cad (pe beton, de cele mai multe ori >:) tuburile de la cartusele trase. Atmosfera e destul de sumbra, pentru ca inafara de Harry, toata lumea are o voce serioasa, si se simte incordarea din majoritatea scenelor in care se intalnesc mai multi mafioti in acelasi loc. Un asasin trebuie sa se astepte la orice, nu?

Atunci CAND apare, sa nu va asteptati decat la o coloana sonora care sa va faca sa va simtiti si mai posomorati decat inainte :P Desi nu sunt printre cele mai deprimante melodii pe care le-am ascultat vreodata (pe primele locuri sunt niste piese de Pink Floyd), isi indeplinesc rolul perfect, pentru ca apar numai in momente dramatice si cheie. Mentionez din nou: e foarte rar...

Impresii
La inceput am avut senzatia ca seria nu merita a fi vizionata complet, pentru ca oarecum, povestea nu e dezvaluita chiar de la inceput intr-o maniera in care sa atraga atentia, si sa starneasca interesul. Interes care apare cu mult mai tarziu, dupa ce descoperi ce legatura are primul episod cu cel de-al doilea. Da, ati ghicit, este vorba de inca o serie care incepe cu... partea de sfarsit.

Chiar si asa, povestea mi-a placut, si cred ca e la fel de marcanta ca si cea din filmul Grave Of The Fireflies, desi aici subiectul nu e razboiul (hmm... ambele au cuvantul grave in titlu...) Si daca am mentionat de titlu, vreau sa spun ca mi se pare foarte ciudat, desi nu ar trebui. Poate nu e titlul perfect, dar pentru cei care mai au indoieli despre asta, citez ce scrie pe un perete in una din scenele din intro: "they can have my gun when they pry it from my cold dead fingers".

Dupa cum probabil v-ati dat seama, umorul nu are ce cauta in acest serial, si in general, atmosfera e cam sumbra. Modul de portretizare al Mafiei e destul de reusit, si ador ideea corporatiei care si-a infiltrat oameni in toate domeniile de unde se pot scoate bani. Serialul imbina destul de bine tenta SF cu realismul, si da bine la poveste. Bineinteles, la un moment dat veti avea impresia ca s-au intamplat prea multe lucruri, iar deciziile unora dintre personaje pot parea ciudate, dar nu fac decat sa accentueze tragedia intamplarilor.

Sunt de parere ca se mai putea lucra la modul de dezvoltare al personajelor, iar aici e vorba de povestile de dragoste. E un anime bun, dar grafica, sunetul si personajele sunt putin cam dezamagitoare.

Nota: 6/10
Recomandare: povestea devine interesanta pe parcurs, daca aveti rabdare.

Gunslinger Girl

Gunslinger Girl anidb

Introducere
"Oooh, it's about a girl...that has a gun...and slings it around, right?" (credits for that go to Danutsu) :P Intr-adevar, despre asta e vorba in acest serial, dar totul a plecat de la un film Action/SF al carui personaj principal era sora lui Rambo in persoana. O fata care se enerveaza pe lume, se inarmeaza pana in dinti, isi ia colega de "celula" care devine brusc, pilot de avion, si frumoasa noastra se da cu tancul pe unde apuca. E vorba de *celebrul* film Tank Girl. Cu o astfel de referinta culturala, am fost mai mult decat incantat cand am vazut titlul acestui anime. Si l-am luat cu incredere >:). Ce a iesit, veti putea citi in continuare... :P

Poveste
Ati vazut Nikita? Atunci sunteti deja familiarizati cu conceptul de Sectiune... Social Wellfare Public Corporation este o organizatie guvernamentala non-profit :P si care desfasoara actiuni caritabile pentru ajutorarea persoanelor cu handicap, dar de fapt, este o institutie ce se ocupa cu spionajul la nivel inalt si cu specializarea in lovituri de stat si asasinate politice. E impartita in mai multe Sectiuni, dintre care Sectiunea 2 e cea care se ocupa cu antrenamentul si utilizarea in lupta a oamenilor bio-mecanici -> oameni care sunt reconditionati si echipati cu muschi sintetici, simturi mult mai agere, si care sunt adevarate masini de lupta.

Pentru ca operatiile si conditionarea masinilor sa reuseasca, se folosesc copii cu varste mici, care au suferit diverse accidente, de cele mai multe ori fiind in pragul mortii. Dupa realizarea operatiei, ei sunt *programati* sa asculte de un supraveghetor, impreuna cu care formeaza o echipa de lupta, denumita "Fratello". Asta deoarece copiii sunt numai fete, iar supraveghetorii lor au rolul "Fratelui cel Mare" care trebuie sa le antreneze, sa le dea ordine, si sa aiba grija de ele si pe plan emotional, pentru a suporta mai usor modificarile ce s-au adus corpurilor lor.

Astfel, Sectiunea 2 isi incepe activitatea avand 6 echipe, in fiecare din ele aflandu-se cate o fetita-robot, si care la un singur ordin, e in stare sa ucida tot ce misca in fata ei, fara a clipi sau sa aiba vreo remuscare.

Personaje
Dupa cum am precizat, povestea e centrata in jurul relatiilor dintre 6 fetite si supraveghetorii lor: Henrietta, Triele, Rico, Claes, Angelica si Elsa. Fiecare fetita are propria personalitate, care e influentata si de fratii lor.

Grafica
Grafica este lipsita de orice eye-candy, si totul este realizat clasic, ceea ce confera o oarecare atmosfera specifica povestilor petnru cei mici :P Daca nu ar fi nivelul ridicat de violenta din scenele cu asasinate. Nu vor curge valuri de sange, pentru ca scenele de acest gen sunt foarte scurte, dar asasinii profesionisti prefera headshots... Totusi, in acest caz, se aplica si principiul "la gramada": daca tragi 100 de gloante intr-o incapere in toate directiile, trebuie ca macar doua sa ajunga in fiecare tinta... Asadar, veti vedea multe scene cu peretii facuti schwaitzer.

Personajele nu schiteaza prea multe emotii, dar sunt si exceptii: Henrietta adesea se imbujoreaza la fata, zambeste, etc - cel mai mult mi-a placut zambetul lui Triela, insa. Si personajele sunt desenate cu aceeasi atentie ca si decorurile, iar fiindca actiunea are loc in diverse orase din Italia (Milano, Florenta, Roma, Sicilia), veti putea urmari si cateva momente culturale, in care personajele trec prin muzee de pictura sau admira sculpturi.

In general, grafica are tendinta de a fi mohorata, probabil si din cauza anotimpului ales de artistii grafici, dar are legatura si cu atmosfera generala a serialului. Melancolia pluteste in aer peste tot :) Asta nu inseamna ca nu vor fi si scene in care Henrietta si cu fratele ei admira superbul cer instelat, pe timp de noapte. Sunt scene in care grafica e pur si simplu superba.

Sunet
Muzica este foarte placuta, iar piesele sunt cantate la vioara sau pian. Simbolul oficial al fetitelor este cutia de vioara marca Amati. Desi e folosita pentru a cara arme destul de voluminoase :P, toata partea cu referintele muzicale este intentionata. Iar Henrietta ia lectii de vioara, printre cursurile de sniping :P Veti avea ocazia sa ascultati si Simfonia a 9-a a lui Beethoven, si intr-un context cu totul special. Coloana sonora e foarte subtila cateodata, dar isi face foarte bine treaba, si creeaza o foarte accentuata senzatie de dramatism. Iar "The Light Before We Land" mi se pare foarte potrivita pentru intro :), si e cantata de The Delgados. Restul coloanei sonore e compusa de catre Toshihiko Sahashi. Iar melodia de final este "Dopo Il Sogno", din nou, melancolica :)

Unde sunt arme... sunt si ecouri :P La partea asta, sunetul care mi-a placut cel mai mult este cel facut de armele lui Rico. Pentru ca ea este obisnuitul sniper ce sta sa pazeasca pe restul. Va veti delecta cu o panoplie larga de sunete de impuscaturi, pentru ca fetele folosesc toata gama: de la pistoale, la SMG-uri, pusti automate, si sniper rifles, mai apar si flashbangs sau grenadele defensive, dar doar ca idee :)

Vocile personajelor mi s-au parut foarte grave - se simte atmosfera aceea apasatoare ce planeaza asupra relatiilor *frate-sora*, si totul capata o tenta melancolica, ce se regaseste in tot ce spun fetele.

Impresii
Desi povestea are potential, am ramas putin neimpresionat, si asta din cauza ca pe parcursul serialului (si asa scurt, de numai 13 episoade) nu se intampla mai nimic cu personajele - de cele mai multe ori isi vad in continuare de treaba lor, merg in misiuni, si atat. Iar misiunile se desfasoara de fiecare data la fel: orice misca, fetele astea trag douazeci de gloante per mafiot, dupa care trebuie chemati zidarii - e foarte realist redat acest aspect: gloantele chiar trec prin corpul lor, ating zidul si fac gauri.

La partea cu schimbatul incarcatorului, e remarcabil ca intr-adevar au grija sa-l schimbe :P, desi rivalizeaza cu Rambo la numar de gloante trase - la antrenamente mai sunt ocazii cand monteaza armele, baga gloante in incarcator, etc. deci intentia de realism exista :P Scenele acelea sunt superbe, si foarte detaliate. Sincer, nu credeam ca un pistol se desface in atatea bucati, in cate reuseste Henrietta sa-l dezasambleze :P

Personajele au nume ciudate, mai ales fiindca numele sunt date de supraveghetori, si nu conteaza ce nume dau ei, asa ca apar anomalii gen Rico, care e nume de baiat, sau Claes, care suna a virus. Bineinteles, nu apar explicatii de ce au ales aceste nume - exceptie facand Angelica.

Alta chestie enervanta e lipsa personajului principal din toata povestea, pentru ca fiecarei fata ii este prezentat trecutul, si fiecare e la fel de bine conturata ca personaj. Asadar, povestea nu e centrata in jurul vreuneia din ele, sau a vreunui supraveghetor, ci in jurul Corporatiei la care lucreaza, dar inafara de scurte scene cu cei care lucreaza acolo, altceva nu veti afla mai mult :P

Pe alocuri, am ramas impresionat de personaje: fetele sunt exemplul paradoxal de roboti cu sentimente: desi de cele mai multe ori se poarta total atipic uman (nici nu sunt sigur ca le-am vazut clipind de prea multe ori, iar miscarea e mereu "rigida") fiecare din ele are ceva care le aseamana cu niste fete normale. Asadar, tendinta este de a analiza relatiile dintre fete si supraveghetorii lor, fiecare echipa confruntandu-se cu alt gen de probleme, in functie de comportamentul supraveghetorului fata de sora sa mai mica.

Nota: 7/10
Recomandare: s-ar putea sa ramaneti impresionati. Then again, maybe not...

Ah! My Goddess

Ah! My Goddess anidb

Acesta este un Double Review realizat de Danutsu si Gabi, cu opiniile noastre despre Ah! My Goddess. Textul reprezinta, alternativ, opinia unuia sau celuilalt, dupa cum arata marcajele laterale si culorile.

Introducere

Printre anime-urile care au facut furori in anul 2005, se numara si Ah! My Goddess, (sau mai simplu, AMG), iar in acest articol vom prezenta seria TV. Totul a pornit de la o serie de 5 OVA-uri, lansate in 1993-1994, careia i-a urmat in 2000 filmul, iar in 2005 a fost realizat si serialul TV. Pe parcurs, in 1998, a aparut mini-serialul *alternativ* Adventures of the Mini Goddesses, cu zeitele jucause si miniaturizate. Succesul inregistrat pe parcursul acestor ani a fost atat de mare, incat milioane de fani au asteptat cu sufletul la gura aparitia seriei televizate. Si asta pentru ca AMG are multe de oferit, si e adresat in special adolescentilor... cu probleme sentimentale :). Pregatiti-va, asadar, sa fiti bombardati cu doze mari de cuteness, si sa vedeti o poveste de dragoste remarcabila.

Ce-as vrea sa adaug este ca inceputul acestui serial coincide cu momentul in care am devenit un anime watcher "pro" si m-am gandit sa fac reviewuri la ceea ce vad. De atunci astept sa facem acest review, de unde si natura speciala a lui.

Intr-un fel, putem spune ca acest site a fost facut pentru acest review.

Poveste

Ah! My Goddess il are ca personaj principal pe Keichi Morisato. Keichi este student la o universitate tehnica din Tokyo, si este pasionat de masini si motociclete. Mai mult este chiar in clubul de specific auto de la universitate - unde are ca "senpai" doi indivizi infricosatori si foarte amuzanti. Veti intelege mai bine cand ii veti vedea :P.

Keichi are o problema - cu fetele. Si e convins ca motivul pentru care fetele nu il plac este inaltimea lui - este cu adevarat mic pentru un baiat de varsta lui. Intre asta, senpai-ii autoritari care-l pun la treaba, si o situatie financiara nu tocmai buna, viata lui Keichi nu e extraordinara, dar, dupa cum va asteptati, lucrurile o sa se schimbe...

Intr-o seara, Keichi formeaza un numar de telefon - dar greseste, si, la celalalt capat al firului raspunde "Goddess Relief Office" unde o voce de fata ii spune ca "vom fi la dumneavoastra in cateva momente". Acest lucru se si intampla cand, cateva secunde mai tarziu, Belldandy, o fata foarte simpatica, patrunde prin oglinda in camera lui.

Ca in toate bancurile cu pestisori aurii vorbitori, Belldandy ii ofera sa-i indeplineasca o dorinta. Keichi, cam neincrezator in toata povestea isi doreste... ca Belldandy sa ramana cu el pentru totdeauna. Ce sa vezi, dorinta este indeplinita, Belldandy da un telefon sa confirme, si... asa incepe relatia intre cei doi.

In restul episoadelor, Belldandy si Keichi vor evolua in relatia lor, indragostindu-se din ce in ce mai mult unul de celelalt. Lucrurile devin din ce in ce mai interesante pe masura ce "familia" se mareste - odata cu venirea surorilor lui Belldandy, mai intai Urd (care este, dupa parerea noastra "evil but in a good way") si Skuld ("good but in an evil way"). Si de parca a locui cu trei zeite nu e suficient, din cand in cand mai e pe-acolo si Megumi, sora lui Keichi. Aceste personaje sunt elementul care tine serialul in picioare de-a lungul celor 24 de episoade.

Episoadele urmaresc fie relatia dintre Keichi si Belldandy, nazbatiile lui Skuld, sau mischieful provocat de Urd, fie prezinta aventuri amuzante si interesante prin care personajele. Firul epic global al povestii nu prea se vede in primele 19-20 de episoade :)) dar serialul e dragut si interesant fiecare episod in felul lui. Spre sfarsit, lucrurile capata o poveste, there's the big battle, s.a.m.d. dar sa nu va stricam placerea.

Dragostea lui Keichi pentru Belldandy va trebui sa infrunte multe obstacole, printre care situatia financiara *batuta in cuie* a lui Keichi, invidia colegilor sai, regulile Ceresti, si multe altele, pe care le veti descoperi in serial. Oricum, eroii nostri sunt hotarati in ceea ce priveste sentimentele lor, si sunt intotdeauna binecuvantati cu un noroc ceresc (e si din "vina" lui Belldandy :).

Grafica

Grafica este, in general foarte reusita, si apar destul de des eye-candy (interventia zeitelor sub forma de magie are nevoie de efecte speciale, nu? :).

Pentru inceput, scenele mi-au dat *senzatia de lumina*, pentru ca asta e tendinta generala a graficii: de a fi foarte luminoasa. Si de aceea, in timpul zilei, mereu straluceste soarele, dar aveti si ocazii de a vedea asfintituri mirifice, cand totul e scaldat in lumina puternic rosiatica. Sunt si scene pe timp de noapte, si am ramas cu impresia ca au echilibrat episoadele astfel incat sa aiba acoperite toate perioadele din zi. Actiunea se petrece in orasul lui Keichi, iar zona a fost impanzita cu locatii interesante: institutul tehnologic unde studiaza, templul unde locuiesc, parcuri, plaja, si chiar si o zona desertica unde au loc curse de raliu.

Efectele grafice nu sunt chiar atat de breath-taking pe cat ma asteptam, iar in unele cazuri grafica 3D a fost exagerata in detaliu, si rezultatul nu e chiar estetic, ci doar da senzatia de complicat -> e vorba de inelele si rotitele care apar in "software"-ul Raiului, dar in rest, apar multe efecte de glow. Cele mai frumoase scene sunt cele in care incep sa pluteasca pene de inger "pe aripile vantului" atunci cand are loc o magie mai puternica.

Vestimentatia de zeita e primul lucru care uimeste, pentru ca seamana foarte mult cu imbracamintea unor... printese de origine orientala, ceva gen "Rapirea din Serai" - asta in cazul lui Belldandy. De fapt, personajele au fiecare o vestimentatie speciala, inspirata de personalitatea lor. Mie mi-au placut foarte mult manusile lui Belldandy. Mi s-au parut cam ciudate semnele acelea albastre de pe fata (iarasi, personalizate), si m-am mirat ca nu observa nici un personaj acest lucru.

Intr-adevar grafica este impresionanta, iar "senzatia de lumina" este foarte intentionata, pentru ca acesta este stilul serialului - happy and up-beat - exact ca personalitatea lui Belldandy.

In ceea ce priveste aspectul 3d al software-ului din rai, mie chiar mi-a placut ideea, si stilul complicat, cu tone de mici detalii - nu putea sa fie simplu sa "run" Heaven, nu?

Sunet

Vocile personajelor sunt, in general, foarte bine alese, dar - parca le lipseste ceva. Nu-i nimic de care sa ma plang cu adevarat, dar nici nu pot sa spun ca m-au impresionat in mod deosebit, in special comparandu-le cu performantele actoricesti din alte anime-uri. Pe de alta parte, pentru un serial anime, este destul de bine.

Dar lucrurile devin cu adevarat interesante atunci cand vorbim de muzica. In primul rand, opening theme-ul este deosebit de bun, probabil cel mai bun dintre cele ascultate de mine pana acum. Chiisa na Hane (Little feather) se numeste si este cantat de Youko Ishida, si a devenit, cel putin pentru noi (si sunt convins ca Gabi va fi de-acord) un fel de model la care raportam alte anime songs. Influentele irlandeze, vocea angelica a lui Youko si sunetul clar, natural, care arata ca melodia nu a fost realizata, ca multe altele, la un sintetizator, contribuie la un Opening foarte bun.

Melodia de final este in prima jumatate Negai, tot cantata de Youko Ishida, o melodie de asemenea buna, iar in a doua jumatate aceasta se schimba intr-o melodie care mi-a placut mai putin, dar e OK.

In ceea ce priveste coloana sonora efectiva, as zice ca in timpul serialului mi s-a parut de nivel mediu. Adica nu m-a impresionat dar nici nu m-a dezamagit si este, in general, destul de prezenta si bine aleasa. Pe de alta parte, cand am luat coloana sonora completa (2 CD-uri) am descoperit pe ea cel putin 5-6 piese foarte frumoase pe care nu le-am sesizat in serial. Probabil ca producatorii nu le-au folosit asa de mult, ceea ce e pacat.

Trebuie sa recunosc ca nu sunt multe anime-uri la care astept sa se deruleze partea de inceput, cu intro-ul. La AMG totusi, mi-a placut melodia de cum am auzit-o, si asa ca de fiecare data o cantam (desi nu am reusit sa o retin).

Mie mi-au placut melodiile bagate in micile pauze inserate in episoade, si in general, sunetele funny de pe fundal, atunci cand Keichi sau Skuld faceau vreo boacana. Cea mai bine realizata voce mi s-a parut cea a... unuia dintre sempai-ii lui Keichi, atunci cand il striga pe tonul acela nervos :P In rest, vocile se potrivesc cu caracterul personajelor (Urd chiar e provocatoare, iar Skuld se plange tot timpul) si mi-au placut in special scenele cand canta Belldandy cu vocea ei angelica :P

Impresii & Concluzii

Ca si in alte cazuri, serialul TV nu este la fel de reusit ca si OVA-urile din punct de vedere al povestii. Cel putin, asta e opinia mea. Pe de alta parte, in serial e prezentata si latura comica a relatiei dintre Keichi si Belldandy, iar umorul de situatie nu lipseste din nici un episod. Asadar, daca vreti sa fiti impresionati de poveste, vizionati OVA-urile si filmul, dar daca aveti chef de o portie buna de distractie, serialul e cel mai potrivit.

In general, m-a impresionat noul mod de interpretare al Raiului: peste tot, sunt numai zeite (nu am vazut pana acum vreun zeu, inafara de God), iar lumea e controlata printr-un fel de program software, de care au grija anumite zeite ca sa functioneze corect. Iar cele mai puternice zeite au "ingeri" - o alta forma de manifestare a puterii lor interioare, pot casta vraji, si, lucrul cel mai interesant, exista un hotline al Raiului, care e un mod de comunicatie direct cu zeitele (ma intreb de unde le-a venit toata ideea asta... >:)

Dupa cum am spus, e imposibil sa nu radeti cu hohote, sau sa nu va smulga un zambet incercarile disperate ale lui Keichi de a-si marturisi sentimentele. Apoi, partea cea mai buna tine probabil de personalitatea lui Belldandy, care e atat de inocenta si naiva incat interpreteaza gresit uneori gesturile celor din jur. Asta se adauga la cantitatea exagerata de cuteness pe care o au zeitele in acest serial.

Singurul neajuns e cel la partea de poveste, care mi-a dat impresia ca a fost taraganata prea mult pe parcurs, iar la sfarsit au accelerat ritmul, pentru ca se termina serialul si nu era nimic dramatic. Oricum, in serial lucrurile decurg diferit fata de film si OVA-uri, si am ramas surprins de final. In concluzie, va recomand cu caldura acest anime (mie mi-a placut inca de la primul episod :).

Daca este sa compar cu OVA-ul si Filmul, as spune ca serialul TV reprezinta un progres mare fata de OVA, in special ca aspect si mod de realizare. Desigur, epic vorbind, OVA-ul poate parea superior dar asta datorita faptului ca in momentul in care "intinzi" o poveste, si asa nu prea complicata epic, de la 5 episoade, la 24, epicul are de suferit.

Daca vreti ceva cu un fir epic bine definit SI nivelul grafic al acestui serial, filmul Ah! My Goddess este foarte recomandat. Atentie, insa! Actiunea din film se desfasoara undeva DUPA cea din Serialul TV si OVA.

Comparandu-l cu Manga-urile, serialul TV se apropie mult mai mult de acestea decat OVA-ul care pare un fel de conspect al povestii.

Serialul este, in mod sigur, unul de personaje. Nu-l urmaresti pentru poveste sau setting cat pentru a vedea personajele, si este foarte bine realizat din acest punct de vedere. Acestea fiind spuse, sunt putin nemultumit de Belldandy care este in serial parca mai "blonda" decat in OVA/Film/Manga, dupa cum zicea cineva pe net. Necunoscatoare, good-hearted, naiva, dar uneori parca exagerat.

In plus, trebuie sa recunoastem ca serialul scade o perioada in valoare, undeva prin jurul episoadelor 14-17, dar revine destul de bine dupa. Sfarsitul este romantic si bun, asa cum se preteaza pentru un astfel de serial, si, desi nu exceleaza nici aici (tine tot de firul epic relativ fad), este un sfarsit frumos.

Pot spune ca nu am regretat nici unul din episoade si ca, este probabil unul dintre cele mai bune seriale anime pe care le-am vazut. Vi-l recomand.

Nota: 8/10
Recomandare: clasic, poveste de iubire, si cu recomandari :)